Software Development Academy. Calea catre lumea IT




Software Development Academy, o companie ce le deschide oamenilor calea către lumea limbajelor de programare, își anunță rezultatele obținute pe piața din România, împreună cu insight-uri importante rezultate în urma unui studiu efectuat în câteva țări.

Fiind cea mai mare companie de programare din Europa Centrală de Est, compania este mândră să facă publice următoarele cifre: 81% dintre absolvenți își găsesc un job în primele 3 luni de la terminarea cursurilor, 4500 de cursanți le-au trecut pragul din 2014 și până acum, în prezent lucrează cu 1800 de cursanți, cu ajutorul a 600 de traineri ce facilitează procesul de învățare. Mai mult, Software Development Academy activează în 27 de orașe, în 8 țări din Europa, fiind prezentă în vecinătatea oricărei locații strategice pentru dezvoltarea industriei de IT.

Compania a intrat pe piața din România la începutul lui 2018 și a lansat 30 de cursuri până acum, având în plan să aducă și altele noi pe piață. În acest moment, Software Development Academy se află în 5 orașe din România – București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara & Oradea –, însumând deja 450 de absolvenți.

Fie că un candidat se află într-un moment în care își dorește o schimbare în carieră și își asumă provocarea de a învăța un limbaj de programare de la zero, fie că o companie are nevoie să îmbunătățească performanțele profesioniștilor săi, Software Development Academy oferă o varietate largă de cursuri atât pentru segmentul B2C, cât și B2B.

În România, focusul este pe Java, JavaScript. Pe piața locală s-a conturat o cerere echilibrată în ceea ce privește juniorii și seniorii, ambele segmente de expertiză ocupând aproximativ câte 50% în căutările recrutorilor din domeniul IT. Conform studiului, salariul acoperă costul necesar nivelului de trai autohton, media salarială oferită de companiile din industrie fiind în jur de 25.000 EUR / an. 4% din populație lucrează în IT. Universitățile care generează cei mai mulți absolvenți sunt Babeș Bolyai și Politehnica, iar punctele cele mai importante pe hartă pentru acest sector sunt București, Cluj și Iași.

Lista cursurilor livrate de Software Development Academy în România poate if accesată aici: www.sdacademy.ro. Pentru update-uri pe rețele sociale, urmăriți pagina de Facebook.

Despre autor

Imi place sa fiu la curent cu tot ce este nou si important in domeniul IT&C, domeniu in care lucrez cu drag din anul 2001. Sunt fan Android, Samsung, si muzica rock. Scriu de pe un custom desktop PC si raspund la comentarii de pe Nexus 7, Nexus 7 2013, Samsung Galaxy Tab S2 8.0, Microsoft Surface 2 PRO, Microsoft Surface 4 PRO sau Galaxy S1, Galaxy S III, Nexus 4, Galaxy S4, Galaxy S6, Galaxy S7, Galaxy S8, Galaxy S9+.

Comentarii Facebook

comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Verificare CAPTCHA *

Read previous post:
Viitorul este al cerceilor inteligenti

Cerceii au inceput deja sa depaseasca granita unor simple accesorii. S-au inventat cerceii care apeleaza numere din agenda la o...

Close