Bitdefender lanseaza sistemul independent de control parental




Bitdefender a lansat spre testare publică varianta beta a noului sistem independent de control parental ce conține un modul pentru telefoanele mobile și tabletele cu Android și o aplicație de control pentru rețeaua de socializare Facebook.

Software-ul de sine stătător Bitdefender Parental Control, care poate fi administrat și verificat online de oriunde, își propune să crească deschiderea în comunicarea dintre părinți și copii.

Modulul de control pe telefoanele și tabletele cu Android permite monitorizarea site-urilor pe care intră copilul, aplicațiile pe care le-a folosit și care sunt instalate pe telefon, sms-urile și apelurile. Astfel, părintele poate alege să blocheze anumite site-uri, aplicații, sms-uri sau apeluri către terminalul copilului. De asemenea, poate fi monitorizată locația în care se află copilul cu ajutorul GPS-ului instalat pe terminalul urmărit.

Soluția independentă Bitdefender Parental Control oferă de asemenea, funcția de supraveghere a activității pe rețelele sociale prin care părinții pot identifica profilul copilului și îl pot supraveghea fără să fie nevoie să facă parte din lista lui de prieteni.

Părintele va primi rapoarte detaliate despre prietenii copilului, comentariile, postările, fotografiile sau interesele vizibile pe profilurile rețelelor sociale.

’’Sistemul de control parental este blindat cu funcții interesante care îi ajută pe părinți să gestioneze pericolele la care sunt expuși copiii lor în mediul online. Cel mai important aspect este că aceast software monitorizează și nu blochează, promovând o comunicare onestă între părinți și copii’’, spune Mihaela Masdrag, Product Manager, Bitdefender.

Astfel, copilul trebuie să accepte aplicația de control în rețelele de socializare atunci când intră în cont, iar părintele este notificat atunci când copilul o dezinstalează. O comunicare onestă sau citirea secțiunii Despre a aplicației îl informează pe copil că este monitorizat.

De asemenea, soluția Bitdefender parental Control instalată pe calculatoarele ce rulează Windows permite urmărirea întregului trafic web, a aplicațiilor accesate și instalate, a contactelor cu care copilul vorbește pe programele de Instant Messaging.

Sistemul de control parental poate bloca accesarea unor site-uri formând liste blocate de adrese web sau liste de cuvinte cheie blocate în căutările online sau în conversațiile pe programele de messaging.

Modulul independent Bitdefender Parental Control este disponibil pentru testare în variantă beta la: http://www.bitdefender.com/media/html/parental-control/

Despre autor

Imi place sa fiu la curent cu tot ce este nou si important in domeniul IT&C, domeniu in care lucrez cu drag din anul 2001. Sunt fan Android, Samsung, si muzica rock. Scriu de pe un custom desktop PC si raspund la comentarii de pe Nexus 7, Nexus 7 2013, Samsung Galaxy Tab S2 8.0, Microsoft Surface 2 PRO, Microsoft Surface 4 PRO sau Galaxy S1, Galaxy S III, Nexus 4, Galaxy S4, Galaxy S6, Galaxy S7, Galaxy S8, Galaxy S9+.

Comentarii Facebook

comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Verificare CAPTCHA *

Read previous post:
Esti pasionat de tehnologie? De ce gadget-uri ai nevoie acasa?

Care sunt cele mai populare gadget-uri de care ai nevoie acasă? Află în acest articol câteva dintre gadget-urile foarte apreciate...

Close