In ultimele 4 zile m-am jucat cu un router portabil imprumutat de la Opticnet, capabil 4G WIMAX, in incercarea de a gasi un inlocuitor viabil pentru stick-ul de net de la Vodafone (dezavantaj trafic limitat) sau stick-ul RDS (dezavantaj, in cazul meu, viteza fluctuanta care nu depaseste 1mbps).
Echipamentul selectat a fost un router 4G WIMAX 3.5GHz – USB – WiFi 802.11b/g/n 2.4GHz cu acumulator inclus. Mi-a placut faptul ca-l pot tine la intalniri in rucsac fara a-l mai conecta la portul USB al laptopului si ca pot imparti banda de net si celorlalti participanti la intalnire.
Asa cum se poate vedea Routerul este de dimensiuni reduse (mai mic decat un HTC Wildfire si mai usor) si destul de rezistent la socuri.
Nici nu m-am asteptat sa fie atat de mic si usor (62g) cand am vazut pentru prima data cutia. Ma asteptam sa fie mai gros, mai greu, in genul unui router normal iar in cutie sa gasesc manuale de utilizare in nspe limbi straine si romana, CD cu drivere si cablul de date.
Nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit inauntru doar routerul si cablul de date.
Routerul este simplu de utilizat. Il conectezi la portul USB al laptopului ca sa fie tot timpul incarcat, il pornesti, selectezi reteaua Opticnet 4g, introduci parola pe care o gasesti pe spatele routerului si te-ai conectat.
In locatia in care am testat netul (zona Piata Victoriei) am atins urmatoarele valori cu servere din Romania:
De remarcat faptul ca si pe international rata de transfer se pastreaza.
Mutat tot in Bucuresti, in zona Piata Alba Iulia, routerul nu a mai reusit sa se conecteze la APN din interiorul apartamentului. Pozitionat pe pervaz conectarea la APN a fost realizata. Avand in vedere acoperirea de doar 90% a Bucurestiului, astfel de mici probleme de conectare sunt inerente. In planurile de dezvoltare ale companiei este inclusa oferirea acestui serviciu la nivel national, lucru care nu poate decat sa ma bucure.
Pachetul de test a fost un pachet 4G WIMAX Raider 3, Viteza download/upload: 3072kbps/512kbps si include trafic nelimitat. In contract nu este specificata o micsorare a vitezei de download/upload dupa ce s-a depasit un anumit trafic si nici nu te vei trezi taxat cu sume imense pentru cativa giga downloadati.
Momentan, tariful de achizitionare a routerului este unul destul de piperat (88 Euro pentru un contract cu durata de 1 an sau 44 Euro pentru un contract cu durata de 2 ani) si poate constitui punctul slab al serviciului. Insa, pe viitor, daca numarul doritorilor se va mari, mai mult ca sigur tariful de achizitionare o sa scada sau poate vor include in tariful abonamentului si tariful routerului.
Voi ce varianta ati dori? Tarifare separata, la inceputul contractului sau inclusa in abonament?
Pentru cei care acceseaza documente confidentiale sau au acces la partea de administrare a unui server si nu doresc un router portabil, exista versiunea USB Shuttle care permite conectarea unui singur PC/laptop.
Daca ai nevoie si de 2 porturi Ethernet + 2 porturi de telefonie, atunci iti recomand Router-ul WiFi Tower.
Este disponibil, de asemenea, pentru cei care au nevoie de IP fix si acest serviciu, contra unui tarif modic de 1Euro/luna.
Concluzie:
Am fost foarte multumit de performantele MiFi-ului testat si il recomand cu mare placere tuturor celor care locuiesc in Bucuresti sau Ploiesti si care doresc o alternativa la ce ofera acum marii jucatori de pe piata de telecom. In momentul in care acoperirea va fi la nivel national, ma voi numara printre primii care isi fac abonament.
P.S. Nu am intrat in detalii privind clasificarea Mobile WiMAX (tehnologia utilizata de Opticnet) ca 4G. Exista inca la nivel mondial o divergenta privind incadrarea acestui standard ca 4G sau neincadrarea lui iar pana nu 0va fi lamurit acest aspect de catre Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (ITU), am preferat sa nu va induc in eroare. Daca sunteti, totusi, interesati de acest aspect, voi incerca sa obtin un punct de vedere din partea organismului national de standardizare – ASRO.