Cu noua asigurare de la Orange devii pregătit pentru neprevăzut




 

Poate aţi aflat, poate nu: Începând din 28 ianuarie, pentru a avea mai multă grijă de gadgeturile lor, clienții Orange pot folosi serviciul de asigurare pentru telefon, modem şi tabletă, oferit sub umbrela Orange Care.

Astfel, telefoanele, modemurile şi tabletele cumpărate din magazinele Orange pot fi asigurate în momentul cumpărării sau în maxim 30 de zile de la achiziţionarea lor. Pentru a încheia o asigurare, clientul trebuie să vină în orice Orange shop cu actul de identitate, cu dispozitivul pe care vrea să-l asigure şi factura dispozitivului. Costul asigurării va fi calculat în funcţie de valoarea dispozitivului şi se va regăsi lunar în valoarea facturii.

Clienţii pot beneficia de reparaţii gratuite, în limita valorii de asigurare, sau chiar de înlocuirea dispozitivului cu acelaşi model, în cazul în care nu poate fi reparat. Asigurarea este emisă de Cardif-Assurances Risques Divers S.A. Paris, sucursala Bucureşti, şi este valabilă şi pentru călătoriile în străinătate, timp de maxim 30 de zile. În cazul unui eveniment neprevăzut, clienţii pot suna la 0374 290 029, număr Orange cu tarif normal, între 9:00-18:00 unde vor afla informaţiile de care au nevoie pentru a beneficia de asigurare.

“Ne dorim să fim mai aproape de nevoile clienţilor care îşi cumpără dispozitive noi din magazinele noastre şi să îi ajutăm să îşi protejeze investiţia încă de la început. Am relansat acest serviciu într-o formulă nouă, disponibilă acum şi pentru tablete, în care oferta variază în funcţie de tipul gadgetului şi în care clienţii au acces la o linie directă pentru a afla detalii despre asigurare şi condiţiile în care poate fi utilizată.„ a declarat Roxana Chicioreanu, Product Manager în cadrul Orange România.

Ca o concluzie :

Avantajele serviciului

  • poţi asigura orice dispozitiv cumpărat  de la Orange, fie că este telefon, modem sau tabletă
  • plăteşti asigurarea în funcţie de valoarea dispozitivului, simplu, direct pe factura ta Orange
  • beneficiezi de reparaţii gratuite sau de înlocuirea dispozitivului, în caz că nu poate fi reparat
  • asigurarea este valabilă şi atunci când călătoreşti în străinătate, pentru maxim 30 de zile
  • ai un număr de telefon dedicat la care poţi suna pentru a beneficia de asigurare

Ce trebuie să ştii

  • poţi asigura telefoane, modemuri sau tablete, în maxim 30 de zile de la achiziţionarea lor
  • dacă dispozitivul asigurat suferă un accident, după plata franşizei vei beneficia de reparaţii gratuite, în limita valorii de asigurare
  • dacă gadgetul tău nu poate fi reparat, Orange îţi va oferi un altul în locul acestuia, acelaşi model sau având caracteristici asemănătoare, în limita valorii de asigurare. Înlocuirea va avea loc după plata franşizei, precum şi a primelor de asigurare calculate până la sfârşitul primului an de contract, dacă accidentul are loc în mai puţin de 12 luni de la încheierea asigurării.

Ce trebuie să faci

În cazul unui accident, sună la 0374 290 029 între 9:00-18:00 (tarif normal în reţeaua Orange).

Cât plăteşti pentru un asemenea serviciu? Detalii pe Orange.ro

Despre autor

Imi place sa stiu, asa ca urmaresc tot ce e nou in IT&C. Imi plac lucrurile cu personalitate, prin urmare sunt fan Android si in particular HTC. Imi plac lucruri complicate doar atunci cand devin simple, de accea scriu despre ele.

Comentarii Facebook

comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Verificare CAPTCHA: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Read previous post:
Orange ofera experiente 4G+ la viteze de pana la 375 Mbps

De astăzi, Orange România le oferă clienților posibilitatea de a experimenta viteze de internet mobil de până la 375 Mbps,...

Close